Generalități: | Virusul Herpes simplex (HSV) este un virus ADN încapsulat, care face parte din familia Herpetoviridae. | Au fost diferențiate două variante naturale de HSV: | -tipul 1, infectează membranele mucoase ale ochiului, cavității bucale și joncțiunile cutaneo-mucoase ale feței | -tipul 2, este asociat cu leziunile genitale cutaneo-mucoase, herpesul genital fiind în prezent una dintre cele mai frecvente cauze de boli cu transmitere sexuală. | Odată apărută infecția, HSV persistă în stadiu latent în ganglionii senzitivi, de unde poate iniția recurențe periodice ale infecției. Pacienții imunocompromiși sunt mai susceptibili la dezvoltarea de recurențe ale infecției cu HSV. | Mod de transmitere: | Transmiterea infecției se realizează prin contactul cu țesuturi sau lichide ale corpului care conțin virusul. | Odată apărută infecția, HSV persistă în stadiu latent în ganglionii senzitivi, de unde poate iniția recurențe periodice ale infecției. Pacienții imunocompromiși sunt mai susceptibili la dezvoltarea de recurențe ale infecției cu HSV. | Excreția de virus activ în secrețiile genitale ale femeilor însărcinate poate conduce la infecții neonatale severe cu HSV, contractate în momentul trecerii
nou-născutului prin tractul genital infectat al mamei. De aceea, se recomandă determinarea statusului HSV la femeile însărcinate, inclusive determinarea tipului de virus (1 sau 2) pentru a se evalua riscul infecției neonatale. | Semnificație clinică: | Detecția anticorpilor anti HSV este importantă pentru a confirma infecția primară acută.
Totuși, anticorpii de tip IgM nu sunt prezenți la toți pacienții în fază acută a infecției. În plus, anticorpii de tip IgM pot fi detectabili și în cazurile de infecție recurentă sau persistentă.
Anticorpii de tip IgM persistă în medie 4-8 săptămâni de la primoinfecție, cu o variabilitate importantă, în funcție de pacient. | Bibliografie: | Referințele metodei de lucru