Generalități: | Virusul hepatic B (HBV) este endemic în lume, fiind o cauză majoră a bolii hepatice. | Mod de transmitere: | Virusul hepatic B se transmite prin contactul direct cu sânge sau alte lichide ale corpului. Cele mai frecvente moduri de transmitere sunt: transfuziile de sânge, înțeparea cu ace, contactul direct cu răni deschise, contactul sexual, transmiterea neonatală. | Perioada de incubație: | Perioada medie de incubare pentru infecția cu HBV este de 6-8 săptămâni. | Simptomele clinice comune includ febra, gastroenterită, icter. Infecția cu HBV poate evolua ca și hepatită icterică tipică, formă subclinică anicterică de hepatită, hepatită fulminantă, hepatită cronică sau persistentă. | La adulți, infecția cu HBV se vindecă în 90-95 % din cazuri, 5-10 % dezvoltând infecția cronică. | În cazul nou-născuților infectați cu HBV, infecția cronică se dezvoltă în 90 % din cazuri. | Infecția cu HBV (mai ales infecția cronică) este asociată cu dezvoltarea carcinomului hepatocelular. | Semnificație clinică: | Anticorpii anti-HBe apar la scurt timp după terminarea fazei acute a infecției cu HBV și sunt prezenți în timpul recuperării pacientului sau dacă acesta devine purtător cronic.
Anticorpii anti-HBe dispar în momentul în care recuperarea după infecție este completă. | Deși anticorpii anti-HBe pot fi prezenți împreună cu antigenul HBs la purtătorii cronici, prezența anticorpilor anti-HBe în absența antigenului HBs este un indicator al recuperării pacientului. | Apariția anticorpilor anti-HBe este un indicator al eficacității tratamentului antiviral în cazul purtătorilor cronici aflați sub terapie. | Bibliografie: | Referințele metodei de lucru